camera aceea, a mea, cu geamul spart in oricare din diminetile mele, ramas, staruiutor, dincolo de ani, sub ochii mei.
spartura e un axis mundi al geamului. Lipit cu banda adeziva, rascruce de crapaturi in fibra sticlei.
Lemnul e ascuns sub vopsea, dar nu se poate preface. Are acelasi parfum de timp, parfum autodistructiv.
peretii au culoarea oboselii
(fara data, banuiesc ca primavara 2004)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu